Rafuiala

Toată lumea se aştepta să se întâmple ceva, dar nimeni nu ştia exact ce şi oricum, nimeni, nu se gândea se spectacolul care o să urmeze. Petrecerea era pe sfârşite, cei care-şi găsiseră partenere erau deja în camerele de sus, cei care mai căutau încă erau în living când, de afară, au izbucnit strigătele şi hărmălaia. 

Lumea s-a repezit pe terasă şi a descoperit că în grădină două femei se luaseră la bătaie. Imediat au fost recunoscute, erau Lidia şi Andreea, care toată seară se provocaseră una pe altă şi doar intervenţia invitaţilor a făcut ca bătaia să nu izbucnească mai repede. Nimeni nu ştia ce au de împărţit, dar toţi s-au repezit să asiste la distracţie şi să-şi încurajeze favorita. 

Lidia era o femei de vreo 35 de ani, blondă, cu părul strâns într-o coadă, la spate, înaltă şi suplă, cu un trup îngrijit şi apetisant, care făcuse mult sport, departe de a-şi trăda vârsta pe care o avea. Era îmbrăcată într-o fustă scurtă de piele neagră şi un maiou roz, decoltat şi decupat, care, în realitate, nu acoperea mai nimic, nici sânii, nici spatele, nici buricul. Două tatuaje frumoase, un dragon roşu pe spate, între omoplaţi şi un şarpe pe gleznă, îi dădeau un aer exotic. Nici o urmă de grăsime nu-şi găsise loc pe sub pielea bronzată şi întinsă peste muşchii puternici. 

Andreea era o puştoaică de 19 ani, brunetă, cu părul tuns scurt de tot, înaltă şi bine legată, gata să se ia la harţă cu oricine. O pereche de ţâţe mici şi obraznice împungeau rochia roşie, mulată pe trup şi foarte scurtă, care lăsa descoperiţi umerii largi şi muşchiuloşi, spatele şi jumătate din cur. Cizmele, de asemenea roşii, urcau până peste genunchi, lăsând dor puţin să se vadă din picioarele lungi şi zvelte. Tot braţul stâng, pornind de la umăr şi până la palmă, era acoperit de un uriaş tatuaj japonez, în formă de şarpe zburător, cu solzi şi cu flăcări ieşindu-i pe gură, în care predomina culoare ei preferată, evident roşul. 

Când petrecăreţii au ieşit pe terasă, lupta începuse de ceva timp, iar unghiile lungi, inelele de pe degete, tocurile cui şi ura cu care se izbeau cele două femei lăsaseră deja urme adânci pe feţele şi trupurile lor. Lidia avea câteva dâre sângerânde pe abdomen, urme clare ale impactului cu pumnii Andreei, mai exact cu inelele acesteia, pe care le purta pe fiecare deget, ca pe un box. Nasul îi sângera puternic şi ochiul drept era grav afectat deja de lovituri. Nici Andreea nu arăta mai bine, mutrişoara ei provocatoare era zdrobită de loviturile Lidiei, buzele plesnite, urechea ferfeniţă, şi capul spart, probabil în urma unei lovituri de picior cu tocul pantofului.

Era însă în avantaj, fiind călare pe blondă—care se zbătea să scape de sub ea, arcuindu-şi mijlocul şi ridicându-se cu curul de la pământ în încercarea de a o răsturna de pe ea—şi-ii căra pumni cu nemiluita încercând să termine luptă înainte de a–şi distruge faţa complet. Lidia îşi apăra capul cu coatele şi cu braţele şi încerca să o apuce pe brunetă cu cracii şi să o tragă de pe ea. A reuşit în final să-şi arcuiască trupul în aşa fel încât şi-a încolăcit picioarele în jurul gâtului Andreei, într-o poziţie de contorsionistă care aproape că o lăsa fără aer, şi printr-o încordare superbă a muşchilor abdominali să o tragă jos de pe ea. Nu a mai apucat să se arunce peste ea, pentru că Andreea, mai tânără şi mai agilă a şi sărit în picioare, gata de luptă. 

Lidia s-a ridicat şi ea, s-a dat înapoi câţiva paşi, a tras adânc aer în plămâni, şi a plecat la atac. Un vârf de pantof a trecut la câţiva milimetrii de capul brunetei, care s-a aplecat evitând şutul şi a lovit, de jos în sus, în pântecele blondei, sfâşiindu-i din nou pielea şi lăsând urme însângerate pe burtă. Lidia a simţit din plin durerea, împrăştiată în tot trupul, a strâns din dinţii şi a lovit cu cotul în capul duşmanei, năucind-o şi trântind-o la pământ. S-a aruncat asupra ei, cu genunchiul a izbit-o în abdomen, smulgând un urlet de durere din gura Andreei, dar datorită inerţiei nu a putut să rămână deasupra şi sa rostogolit mai departe, scăpându-şi victima. 

Într-o fracţiune de secundă cele două femei au fost în picioare, cu punii strânşi, gata să continue, dar resimţindu-se bine după ultimele lovituri. Bruneta, un plic aplecată, se ţinea cu o mână în partea dreaptă a burţii, acolo unde genunchiul blondei a zdrobit tot ce a găsit în cale şi încerca să tragă cât mai mult aer, în speranţa de a-şi păcălii durerea care-i răvăşea măruntaiele. Nu a avut parte de multă linişte, pentru că Lidia a atacat cu o lovitură de picior sălbatică exact în plexul solar al Andreei, lăsând-o literalmente fără aer şi pradă unei dureri nemaiîntâlnite şi insuportabile. Şi-a dus instinctiv ambele mâini la piept, dar nu s-a prăbuşit pentru că altă lovitură a blondei, adânc în pântece, cu celălalt picior, a proiectat-o înapoi aproape doi metrii, izbind-o violent cu spatele de un copac. 

Lidia şi-a urmărit cu ferocitate pradă năucită de lovituri, a apucat-o cu mâinile de tâmple şi a izbit-o în plină figură cu capul, zdrobindu-i nasul şi sfârtecându-i încă o dată buza de sus. Deşi grav rănită, sângerând din mai multe locuri şi abia ţinându-se pe picioare, Andreea nu cerea îndurare şi continua să lupte, lovind cu pumnii la coastele şi la ficatul Lidiei, dar fără a putea provoca daune sau a domolii furia fiarei blonde. Aceasta, pe deplin stăpână pe situaţie, asalta fără îndurare trupul nefericitei puştoaice, prinsă cu spatele la pom şi cu totul la dispoziţia ei. Lovituri de genunchi pisau centimetru cu centimetru mijlocul brunetei, care gemea la fiecare lovitură şi al cărui trup devenea din ce în ce mai moale. 

Aproape că nu se mai apăra deloc iar de atacat renunţa-se de mult, când o lovitură deosebit de puternică i-a percutat pântecele şi a chircit-o la pământ, cu diavolul blond în cârca ei. Lidia a dezlănţuit o ploaie de pumnii în capul şi ceafa brunetei, iar forţa cu care lovea şi inelele care-i îmbrăcau degetele aveau efecte devastatoare asupra Andreei. 

Cu greu au reuşit cei prezenţi acolo să o smulgă de pe victima ei şi s-o împiedice să facă vreo faptă necugetată.