Paruiala de la satra

- Sa-si mai tina Milu al tau coaiele pe acasa, ca iar o lasa cu burta la gura pe asta mica a mea, zise Libia cu o voce aspra si o privirea rea in ochi, uitandu-se urat peste foc, la Victorita. Trasa apoi o dusca de tuica acra si tare din sticla soioasa pe care o avea si isi aprinsa o tzigara cu un lemn luat direct din foc.

- Curva de fii-ta e mai rea de musca ca baba Chira, asa ca nu mai clontzani, ca s-a tavalit cu toti flacaii de aici, ma mir ca are doar un plod, ii raspunsa Victorita si intoarsa putin capul sa vada ce fac cei doi, care nu se indepartara prea mult de foc.

Putin mai la stanga, spre intrarea in castelul parasit si ruinat unde se adunase satra, erau niste balarii aproape cat omul de mari. Acolo il trase Dochia, fata Libiei pe Milu, fratele Victoritei, sa-si satisfaca poftele. Desi avea doar 16 ani, avea deja o fetiza de un an si ceva si era turbata dupa pula baietilor din tabara! Si-a ridicat doar fusta un pic si l-a tras pe baiat peste ea, cuprinzandu-l intre cracii tineri si puternici; dandu-si doar putin shortul in jos, Milu o incaleca cu putere si-si baga pula in ea direct, dintr-o bucata, fara urma de tandrete sau preludiu. Erau doua animale care se imperecheau, nimic mai mult. Dochia gemea incetisor inca, simtea pula tare si mare cum o rupe pe dinauntru si-si infipsese ghiarele in umerii puternici ai omului de deasupra ei.

Ceilalti, vreo cinci sau sase tiganci, unele cu plozii dupa ele, si vreo doi trei barbati, stateau mai departe in jurul focului si nu parea se la pese prea mult de ceea ce se petrecea la doar cativa metri de ei. Doar Victorita se uita cum frate-su o incalecase pe Dochia, cum lumina flacarilor desana forme jucause pe spatele lui solid, cum isi incordase trupul si ii dadea la buci tzigancii de sub el. Stia ca baiatul, desi doar de 17 ani, o sa o sature de pula pe Dochia, cel putin deocamdata, era oarecum mandra de asta, dar nici nu vroia sa faca aia vre-un plod cu cineva de-al lor. Intoarse capul de la ei, trasa un horcait greu si scuipa o flegma galbena, de tutun prost, direct in foc: Ce-o fi, o fi, se gandii tziganga!

De fapt, Libia si Victorita erau surori, aveau aceasi mama, pe baba Chira, dar nu si acelasi tata. Asta nu insemna ca se si inteleg intre ele: sau dusmanit mereu! Libia avea 30 de ani, era slaba, aproape uscata, inalta, cu trasaturi frumoase, aproape ca, daca o spalai si o ingrijeai, ziceai ca nu e tziganca. Avea parul scurt si vopsit…. blond, cu o vopsea gasita prin tomberoane, pentru care se certase rau su fii-sa, Dochia, dar doi pumni zdraveni o potolisera pe pustoaica! Avea uitatura aia sugubeatza a femeii care se stie frumoasa si desi facuse 5 copii, pe trupul ei nu se vedea nimic: era numai muschi si fara un pic de grasime. De vreo 3 ani, de cand barbatu-sau era la parnaie, singura se ocupase de toate, de copii, de cal, de adunatul sticlelor, cartoanelor si fierului vechi cu carutza. Asta se vedea bine pe trupul ei, cu brate puternice, muschi elastici si tari care alunecau, chiar si ne incordati, pe sub pielea bronzata si intinsa.

Acum sta langa foc intr-o fusta lunga si larga, cu picioarele goale si avea pe ea doar un maieu, stramt si vechi, carpit si rupt pe alocuri, care in vremurile lui de glorie fusese verde. Umerii puternici si spatele lat ii erau perfect conturati, iar sanii rotunzi si tari aproape ca spargeau tesatura invechita si arsa de soare, punandu-i si mai mult in evidenta abdomenul perfect plat, lipsit de burta, pe care vechiul maieu se lipise de transpiratie. Langa ea statea Gelu, omul cu care era acum si cu care avea deja un copil… cand o veni barbatu-sau din inchisoare, o sa fie bataie mare intre ei, stia asta, dar nu-i pasa: era femeie, avea nevoie de pula si Gelu ii da pe saturate, desi stia ca se mai ducea si prin carutza sora-si, a Victoritei, nesatula si aia de pula, ca toate muierile din neamul Chirei.

Victorita statea de partea cealalta a focului, ranjea urat inspre sora-sa vitrega si fuma cu sete mahoarca ieftina, rasucita in ziar. Era cu vreo 5 ani mai mare ca ea, bruneta, cu parul des si lung, ca o coama de cal., buze groase carnoase, ochi negri, care scuipau flacari. Avea cam aceasi statura ca Libia, dar era un pic mai plinutza, mai solida, fara a fi, nici pe departe, grasa. Brate solide ieseau de sub un fel de bluza rosie, fara maneci, pe care si-o suflecase putin, cat sa se vada inelul din buric si sa-l intarate pe Gelu. Sanii, rotunzi si mari, jucau liber pe sub tesatura, urcand si coborand in ritmul respiratiei. Era desculta si sedea turceste, destul de aproape de foc sa-i simta caldura, dar la o distanta care sa nu o incalzeasca prea tare. Prinsese intre degetele de al picioare un vreasc mai lung, si tot se juca cu el in foc.

Pe Libia nu o suportase niciodata, cand era mica o batea si o smotocea de cate ori putea, cu sau fara motiv. Pe masura ce sora-sa crestea, nu mai plangea, ci incepuse sa riposteze, la inceput fara folos, tot bataie manca, apoi incaierarile au devenit din ce in ce mai fioroase si mai salbatice. Lucisera chiar lamele bricegelor de cateva ori, dar mereu se gasea cate cineva sa le desparta. O ura pe Libia cu salbaticie si datorita faptului ca ea nu putea avea copii si nici un barbat nu se lipise de ea.. era singura de cand se stia, in afara noptilor cand unul sau altul venea prin carutza ei. Nu se plangea de lipsa pulii, era o femeie buna si focoasa rau la pat, dar vroia si ea omul ei, ca oricare. Rea de musca cum era se incaierase cu multe femei din satra, urmele acestor batai erau adanc intiparite pe trupul ei, sub forma de zgarieturi, muscaturi, chiar si vreo doua urme de lama de cutit; sfarcul stang nu il mai avea, il smulsese cu dintii o tiganga, nebuna si turbata de gelozie, intr-o incaierare!

Isi lasa putin capul pe spate si privii spre penumbra unde farate-sau o incalecase pe Dochia…. era lupta mare acolo: fata era disperata dupa pula, gemea tare, rasufla greu, ii brazda baiatului spatele cu ghiarele si il musca de gat cu furie! Milu se incordase tot, i se vedeau bucile intarite si muschii cum ii alunecau pe sub pielea spinarii ca niste serpi care se lupta intre ei; da din cur cu putere, cu picioarele un pic departate, sa o incalece mai bine pe tzigancusa si fornaia ca un armasar in calduri….. Sigur mai are inca mult pana sa se sloboada in pizda aleia, se gandii Victorita si isi lega parul la spate, intr-o coada de cal lunga si solida, intorcand privirea de la futai si atintind-o iar spre Libia.

- Nu se mai satura de pizda nici al tau, las’ ca toata lumea stie ce neam ea, de aici o sa i se traga fa, asta o sa-i fie pierzania bagabontului, zisa cu necaz Libia si lua sticla de tuica dintre talpile picioarelor, unde o tinea dreapta, sa nu se verse. Trasa un gat lung, cu sete, cum ai bea ceva bun si simti arsura aspra, de alcool prost, pe gat, pana jos in stomac.

- Taci fa muiere, ca te omoara asta, soptii Gelu si-i trase un cot puternic in coaste. Desi ii placea sa vada cum i se paruiesc muierile, acum ii venise de pizda, asa ca intinsa mana spre cracii Libiei, dar baga de seama ca femeia isi suflecase fusta si o inodase imediat sub solduri! Stia foarte bine ce inseaman la tziganci asta, stia ca atunci cand se bat isi sufleca fustele si le inoada, sa nu le incomodeza…. abia acum vazu ca si Victorita isi legase parul la spate….

Nu mai apuca sa zica nimic, parca aruncata de un arc Victorita sari peste foc spre Libia, care abia se ridica un pic si fu izbita in plin si aruncata pe spate; incerca sa-si incolaceasca cracii in jurul dusmancei, dar forta izbiturii si inertia fura prea mari, cele doua femei se rostogolira de cateve aori, apoi s-au inclestat una de alta si batai incepu cu o invalmasala de pumni, palme, craci incolaciti, igneli si injuraturi infundate, pe tziganeste. Fiecare isi infipsese o mana in parul celeilalte si lovea cu cealalta, incercand sa-si domine adversara cu cracii si sa o incalece. Fiecare vroia sa ajunga deasupra, dar nici una nu reusea: Libia o prinsese bine de coada de cal pe Victorita si dedea in ea cu sete, zdrobind carnea cu pumnii ei grei; bruneta nu avea o priza prea buna in parul scurt al Libiei, dar isi infipsese mana in sanul ei stang, strivindu-l in palma puternica si rascarcita, incerca sa se tina bine, sa nu o rastoarne ailalta, dar fara succes!

Cateva minute bune cele doua femei s-au rostogolit pe jos, s-au paruit, mamelit una pe alta, lovindu-se din scurt cu pumnii, picioarele sau genunchii. Se indepartasera de foc si tiganii au facut roata in jurul lor, unii luand chiar vreascuri aprise din foc, sa lumineze si sa vada mai bine scena. Apoi, ca lovite de traznet s-au despartit si intr-o fractiune de secunda au fost amandoua in picioare, una in fata celeilalte, putin aplecate inainte, cu mainile in fata si degetele incovoiate, ca niste ghiare gata sa sfasie din carnea dusmancei. Sau masurat din priviri, pret de cateva secunde, invartindu-se una in jurul celeilalte. Foc le iesea din ochi, era clar ca nici una nu s-ar fi dat batuta in fata aleilalte si nici nu ar fi acceptat predarea ei; se vor bate pana cand una va fi terminata!

S-au repezit din nou una la alta, inclestandu-si degetele si impingandu-se cu putere. Se loveau cu picioarele, incercau sa-si pun apiedica, fiecare vrand sa o domine pe cealalta. Victorita parea mai puternica, reusea sa o impinga pe spate pe Libia, dar aceasta era mai elastica, revenea mereu, chiar daca pentru asta depunea un efort colosal, incordandu-si tot trupul. Incet insa, Victorita ii cobora bratele Libiei, dandu-i degetele peste spate. Oricat isi incorda muschii, care se umflasera de ziceai ca vroiau sa sparga pielea maslinie, tziganca blonda nu reusea sa faca fata femeii mai puternice care parea ca nu depune nici un efort sa o domine. Cu siretenie si perfect sincronizat, Libia si-a inmuita bratele, dezechilibrand-o pe Victorita si tragand-o spre ea; a urmat o izbitura de cap in fata brunetei, care i-a zdrobit buza de sus si a facut sangele sa busneasca din ea. In acesasi clipa genunchiul gol al libiei a fulgerat-o in burta, luand-o prin surpindere si lasand-o fara aer. Sa aplecat instinctiv in fata, dar Libia a ridicat ambele maine impreunate si a izbit-o dupa ceafa, cum ai da cu toporul, cu sete. Capul si tot corpul Victoritei au pornit in fata, la intalnirea cu genuncghiul ridicat al Libiei; inca o lovitura in plina fata incasata, inca o jerba de sange tasnind din nasul brunetei.

Victorita nu ar fi iesit biruitoare din atatea incaierari daca nu ar fi fost tare ca piatra si neinfricata: desi puternic lovita a apucat mijlocul dusmancei, ia infipt capul in burta si a rasturnat-o iar! Sangele ii curgea garla din buza sparta si nasul zdrobit, dat mainile ii mergeau ca morisca, lovind cu sete in femeia de sub ea! In curand si fata Libiei era terciuta bine, dar a reusit sa se strecuare de sub bruneta si au inceput iar sa se rostogoleasca pe jos, lovindu-se, zgariindu-se, muscandu-se ca doua matze turbate. Libia ajunsese jos, Victorita o incalecase bine, infigandu-i podul palmei in barbie si dandu-i capul pe spate, cautandu-i ochii cu degetele incovoiate ca niste ghiare de vultur. Femeia de sub ea se zbatea si se incorda toata, incercand sa se ridice de la pamant. Venele de la gat i se umflasera de efort, craci puternici s-au infipt in pamantul tare si incordandu-si spatele ca un hamal cu o povara prea grea se ridica de jos, cu bruneta in spinare, aruncandu-se apoi pe spate.

Un trosnet sec a marcat momentul impactului spinarii Victoritei cu pamantul, urmat de un geamat prelung si suieratul aerului care iesea din plamanii zdrobiti; in aceasi secunda capul Libiei a lovit scurt, in spate, izbind nasul deja zdrobit al brunetei. Cu o stapanire de sine de care dau dovada doar bunele batause, Victorita si-a petrecut bratul stang in jurul gatului adversarei si cracii in jurul mijlocului ei, incepand sa stranga cu coapse puternice. Maieul Libiei se ridicase mult, dezvelindu-i abdomenul incordat si eliberandu-i sanul drept, tinta perfecta pentru ghiarele tzigancii de sub ea.

Respira greu, luptand cu fiecare fibra a trupului ei puternic pentru orice gura de aer. Cracii Victoritei erau formidabil de puternici, iar degetele tari, obisnuite cu munca grea, ii sfasiau fara mila sanul. Cu o sfortare suprema incerca sa se ridice iar de la pamant, dar nu reusi; avea mainile libere si izbea cu coatele furios in trupul femeii de sub ea. Loviturile erau seci, infundate, facand un zgomot ciudat cand zdrobeau carnea si costele dusmancei. A lovit de peste 15 ori, fara ca cea de jos sa slabeasca stransorea, apoi parca inmuita sau alunecand intr-un fel a mai castigat cativa centimetrii, suficienti sa-si apleca capul in fata si sa apuce cu dintii antebratul care o sugruma. A simtit un fior in trupul brunetei si a stiut ca a prins-o bine; a strans mai tare, invingandu-si durerea din falci si smucind capul, ca un caine turbat care vrea sa sfasie. Nu mai exista mila, nu mai erau femei, erau doua animale inclestate intr-o lupta crancena.

O durere salbatica a traversat trupul Libiei si un urlet prelung, de lupoaica ranita a sfasiat noaptea cand bruneta si-a infipt dintii in urechea ei. Cu o ultima rezerva de energia, cu puterea suprema  data de disperare, trupul Libiei s-a incrodat, s-a zbatut si s scapat din stransoarea Victoritei, rostogolindu-se cativa pasi mai departe de ea, dar lasand varful urechii in gura nebunei. Nu au fost capabile sa se ridice imediat: Victorita a ramas jos, in coate, a intors doar capul spre foc si a scuipat bucata de carne omeneasca in flacari, ranjind cu gura insangerata spre sora ei vitrega. Libia statea doi metri mai incolo, in cur, cu genunchii la gura, tragandu-si rasuflarea si lingandu-si ranile. S-au ridicat incet, nescapandu-se din ochi si apropiindu-se precaute, cu pumnii inclestati.

Prima a lovit Victorita, cu un croseu care a zguduit capul blondei, apoi Libia a raspuns cu un pumn in ficat, apoi inca unul ca raspuns la pumnul in ureche al celeilalte. Minute bune s-au tocat cu pumnii, ca doi docheri indarjiti, care se bat pe o sticla cu bautura, fara sa le pase de aparare sau garda… nici nu auzisera ele de asa ceva! Loviturile cadeau cu nemiluita, in special in cap, peste tzatze si in burta. Trupul Libiei, numai vana si oase rezista mai bine: toti muschii ii erau incordati, ca niste gheme de otel pe sub pielea maslinie, brazdata de zgarieturi si plina de sudoare si sange. Lovea metodic si fara mila in trupul femeii mai voluptoare din fata ei. Doar bratele Victoritei nu dadeau semne de oboseala, izbea si ea cu sete, zdrobind carnea dusmancei, dar respiratia ii era mai grea, efortul si loviturile ca de ciocan ale celeilate isi facusera efectul.

Desi incasa la greu, Victorita era inca in picioare si nu parea ca schimbul asta de pumni o afecteaza intr-un fel. Libia capata insa curaj si se apropia din ce in ce mai mult de ea, acum era doar la un pas si nu mai putea sa-si ia elan sa loveasca, pumnii erau trasi din scurt, infundat, unde apuca, la coaste, in burta, peste sanii deja torturati ai dusmancei. Voria sa o termine, sa dea cu ea jos si sa o joace in picioare, dar se grabii preas mult: capul brunetei a fulgerat-o in gura, zdrobindui buzele si spargandui un dinte! Durerea i-a explodat in creier concomitent cu genunchiul Victoritei care a izbit-o in burta, in zona ovarelor. A avut prezenta de spirit sa faca un pas inapoi, in loc sa se aplece in fata, la discretia celeilalte, dar s-a impedicat si cazut pe spate, aproape de foc, prea aproape.

S-a rostogolit ca o mata, sa nu ajunga in flacari si a sarit in picioare...avea in mana un lemn gros, de sase, sapte centimetrii, cu un cap arzand, cu jar pe le. Si partea pe care o tinea in maini o frigea, dar avea palmele batatorite si nu ii pasa de arsura. O izbi pe VitCorita puternic, peste coaste, cu toata forta. Lemnul trosni, coastele tzigancii la fel, ea haulii de durere, dar urmara inca doua izbituri, la fel de puternice care o clatinara. Lemnul se rupsa si partea cu jarul cazu pe jos. Libia ramase in mana cu un ciot de lemn, se uita la el si se arunca cu capul inainte in burta femeii naucite de durere din fata ei. O izbi puternic in plex si dadu cu ea pe spate, o incaleca, ridica ciotul de lemn si il infipsa in burta dusmancei. Varful rupt neregulat si aschiile s-au infipt in pielea Victoritei, care credea ca o va lovi in cap si-si acoperise fata cu mainile.

Libia ridica bratele din nou, muschii se umflara si mai dadu odata, ca si cum ar fi vrut sa ii infiga parul in burta; din nou ii sfasie pielea, lasand urme adanci si facand sangele sa siroiasca. A treia incercare fu blocata de Victorita, care o prinsa de incheieturi; urma o lupta surda, forta bruta conta forta bruta, bratele luptatoarelor tremurau de efort si epuizare, parea ca nu se intampla nimic dar, imperceptibil, varful batului se apropia de trupul femeii de jos. Mana Victoritei aluneca pe pielea umeda a Libie si scapa controlul inclestarii, varful de lemn mai castiga cativa centimetri spre trupul ei, dar si Libia se dezechilbra si aproape scapa arma. Reusi sa o apuce din nou si cu ambele maine si se lasa cu toata greutatea pe gatul celeilalte.

Victorita o prnisa iar de incheieturi, dar nu mai avea vlaga: Libia era calare pe ea, iar batul, ajuns acum un fel de jug, ii zdrobea traheea. Respira din ce in ce mai greu, plamanii o ardeau in lipsa de aer, femeia de deasupra ei era din ce in ce mai neclara, mai in ceata, mai indepartata. Libia isi simtea dusmanca zdrobita, apasa ca o turbata sa o lase fara aer si strangea din coapse, sa adauge mai multa presiune asupra trupului de sub ea, si asa lasat fara aer. O privea in ochi si vedea cum isi da duhul. Stia ca nu va cere indurare, dar nici nu vroia sa o omoare, nu mai vroia la puscarie si oricum, nu pentru omor! Cand i-a vazut albul ochilor si capul i-a cazut moale intr-o parte i-a dat drumul. S-a ridicat si a calcat-o salbatic pe fatza de doua ori, cu ura: s-a auzit mandibula trosnind! Apoi a inceput sa dea cu picioarele in ea, ca intr-un sac: izbea in coaste, in burta, in sani, unde nimerea dar era si ea obosita, dupa a opta sau a noua lovitura s-a oprit, a ridicat de par capul inert al Victoritei si i-a aruncat un scuipat greu, de saliva, sange si bucati de dinti, drept in fata, apoi i-a dat drumul.

S-a indreptat de spate, a impins in fata sanii ramasi goi, raniti si zdrobiti de pumni, era mandra si excitata, sfarcurile erau sculate si impungeau aerul deja rece al noptii. Tzigancile batrane erau gramada pe Victorita, o frecau cu otet, o aduceau incet, incet la viata; s-a uita spre ea, dar cealalta nu a observat, era inca nauca. A pornt apoi cu pasi mici, leganati, spre Gelu al ei, provocandu-l si miscandu-si soldurile, in ciuda durerii care ii strabatea tot trupul. I-a luat din mana sticla de tzuica proasta si tare, a supt dintr-o inghititura tot ce mai era in ea apoi si-a apucat omul  de cureau pantalonilor, tragandu-l dupa ea, spre caruta: acum, ca se terminase bataia, avea nevoie de pula!